Betty

Gelozia nu sună aici ca o tragedie, ci ca o conversație pe jumătate glumeață cu aerul însuși. Scena se conturează imediat în fața ochilor: malul unui sat, o mașină veche„Chevy”, geamuri aburite și două umbre care par să trăiască un scenariu străin, dar prea familiar. Și da, fiecare rând este plin de sarcasm – pentru că ce altceva poți face decât să râzi de faptul că Betty are părul mai frumos și, aparent, și talent culinar?

În spatele invidiei jucăușe se ascunde un sentiment sincer – supărarea că cuvintele care lipseau atât de mult acum curg cu ușurință pentru altcineva. Dar aproape că nu există răutate. Există recunoașterea că„el a fost întotdeauna frumos”, există chiar și respect pentru rivală, ironic și puțin dureros. Muzica menține totul într-un ritm ușor, transformând durerea sufletească într-o poveste pe care este mai ușor să o cânți decât să o trăiești în tăcere.