Descriere
Sună ca o scrisoare către viitor – nu despre ceva personal, ci despre ceea ce a trăit o întreagă generație. Întrebările pe care copiii le vor pune„mai târziu” plutesc în aer: a fost cald, au știut să iubească, de ce lumea s-a prăbușit în timp ce cineva cânta cântece despre libertate. Și în aceste întrebări se simte teama de a nu găsi răspunsul – dar, odată cu ea, și hotărârea de a lăsa măcar o fărâmă de adevăr.
Muzica se ridică, ca un miting din șoapte transformate într-un strigăt comun. Ea spune că uneori nu rămâne decât să ne unim, să ne ținem de mână și să repetăm -„on dira”. Și în această insistență există atât amărăciune, cât și speranță: chiar dacă mâine va fi prea târziu să întrebăm, astăzi încă mai putem cânta cu voce tare.
Versuri și traducere
Original
Aux enfants de demain qui nous demanderont si nous avions du pain et ce que nous faisions, si l'été était chaud, si l'hiver était pur, si nous trouvions les mots pour parler du futur.
Lorsqu'ils demanderont comment un monde s'effondre, qu'oserons-nous répondre?
Aux enfants de demain qui nous demanderont si nous avions du vin et si nous nous aimions, si l'aube était sereine, si la nuit était tendre, quelles étaient nos peines, qu'avions-nous à attendre?
Et si on a osé toujours désobéir, que trouverons-nous à dire?
Peut-être dirons-nous qu'on était une poignée, quelques-uns, quelques-unes, puis soudain des milliers à se passer le mot, qu'importent les pressions, et à porter bien haut toutes nos convictions, à donner de la voix, à se donner la main, à lutter pour hier, à lutter pour demain. On dira, on dira.
Est-ce que ça suffira?
On dira, on dira qu'on criait pour Gaza.
Aux enfants de demain qui ne comprendront pas comment ce fut possible à une époque comme ça, à une époque où tout se sait dans l'immédiat, que disait quel ministre, que montrait quel média.
Lorsqu'il sera trop tard pour oser se morfondre, qu'oserons-nous répondre?
Aux enfants de demain qui demanderont un jour que disaient nos refrains, est-ce qu'ils parlaient d'amour, de lutte, de justice ou tout ça à la fois?
Ou est-ce que les artifices prenaient quand même le pas à l'avant-scène d'un monde à feu et à sang?
Qu'écoutait-on vraiment?
Peut-être dirons-nous qu'on était une poignée, quelques-uns, quelques-unes, puis soudain des milliers à se passer le mot, qu'importent les pressions, et à porter bien haut toutes nos convictions, à donner de la voix, à se donner la main, à lutter pour hier, à lutter pour demain.
On dira, on dira.
Est-ce que ça suffira?
On dira, on dira qu'on pleurait pour Gaza.
Aux enfants de demain qui nous demanderont si malgré nos combats, nos bonnes intentions, on est sûr et certain d'avoir vraiment tout fait quand la bande de Gaza devant nous s'éteignait, quand la bande de Gaza s'éteignait peu à peu devant les caméras et juste sous nos yeux.
Lorsqu'il sera trop tard pour oser se morfondre, qu'oserons-nous répondre?
Qu'oserons-nous répondre?
Traducere în română
Copiii de mâine care ne vor întreba dacă am avut pâine și ce am făcut, dacă vara a fost caldă, dacă iarna a fost curată, dacă am găsit cuvintele să vorbim despre viitor.
Când se întreabă cum se prăbușește o lume, ce îndrăznim să spunem?
Copiii de mâine cine ne va întreba dacă am avut vin și dacă ne-am iubit, dacă zorii au fost senini, dacă noaptea a fost duioasă, care au fost durerile noastre, ce trebuia să așteptăm?
Și dacă am îndrăznit mereu să ne supunem, ce vom găsi de spus?
Poate că vom spune că am fost câțiva, câțiva, câțiva, apoi deodată mii să răspândim vestea, indiferent de presiune, și să vorbim cu voce tare despre toate convingerile noastre, să vorbim, să ne dăm mâinile, să luptăm pentru ieri, să luptăm pentru mâine. Vom spune, vom spune.
Va fi suficient?
Vom spune, vom spune că strigam pentru Gaza.
Copiilor de mâine care nu vor înțelege cum a fost posibil acest lucru într-un moment ca acesta, într-un moment în care totul se știe imediat, ce spunea ce ministru, ce arăta ce media.
Când va fi prea târziu pentru a îndrăzni să ne mocăm, ce vom îndrăzni să spunem?
Copiii de mâine cine îi va întreba într-o zi ce au spus corurile noastre, au fost despre dragoste, luptă, dreptate sau toate astea în același timp?
Sau artificiile încă ocupau centrul scenei într-o lume plină de foc și sânge?
Ce ascultam cu adevărat?
Poate că vom spune că am fost câțiva, câțiva, câțiva, apoi deodată mii să răspândim vestea, indiferent de presiune, și să vorbim cu voce tare despre toate convingerile noastre, să vorbim, să ne dăm mâinile, să luptăm pentru ieri, să luptăm pentru mâine.
Vom spune, vom spune.
Va fi suficient?
Vom spune, vom spune că am plâns pentru Gaza.
Copiii de mâine care ne vor întreba dacă, în ciuda luptelor noastre, a bunelor noastre intenții, suntem siguri și siguri că am făcut cu adevărat totul când Fâșia Gaza din fața noastră se stingea, când Fâșia Gaza se stingea încetul cu încetul în fața camerelor de filmat și chiar în fața ochilor noștri.
Când va fi prea târziu pentru a îndrăzni să ne mocăm, ce vom îndrăzni să spunem?
Ce îndrăznim să răspundem?