SZURU BURU

Haosul matinal din baie, surprins în ritm: pastă pe buze, apă pe podea și nesfârșite„de ce” în ochii oglinzii – toate acestea sună ca un imn satiric al melancoliei cotidiene. Vocea pare să contrazică educația: aici se regăsesc atât o notă de reproș, cât și un zâmbet -„mergi în timp ce te speli pe dinți, cu mâna stângă sau dreaptă - totuna” - sună ca o filozofie a unei mici libertăți rebele.

Un amestec de iritare și demnitate tenace: resentimentele se transformă în metafore ale petelor de pe covor, cerințele de puritate a sufletului - în cerințe de dinți curați, iar a ține microfonul - aproape un act de autoconservare. Tot acest zgomot nu este un strigăt, ci o prezentare delicată a unei liste de pretenții față de lumea care dă lecții de„educație” pe pilot automat; în același timp, rămâne o afecțiune caldă, aproape ironică, față de imperfecțiune, ca față de o periuță de dinți veche, de care este ciudat să te desparți.