Space

Aici se simte oboseala, dar nu una liniștită, ci una care răsună în interior, ca un ecou într-o sală goală. Cuvintele par să se târască, în căutarea unui loc unde pereții nu mai șoptesc nume străine și drumurile nu mai duc înapoi. Nu este o fugă, ci o încercare de a ieși din cercul în care fiecare amintire este o așchie, iar chiar și aerul este impregnat de vocile din trecut.

În această muzică, spațiul se întinde ca o ceață rece și îți vine să-l inspiri până la capăt – ca să fie mai ușor măcar pentru o clipă. Aici este vorba despre speranța care se reduce la un fir subțire și despre acel moment ciudat în care înțelegi: timpul se schimbă, iar sentimentele rămân încăpățânate. Și chiar dacă ieșirea nu este încă vizibilă, există deja un pas – chiar dacă mic, dar al tău – în direcția tăcerii.