2012

Străzile nocturne, unde medaliile de lux se află alături de praful de pe colțuri - parcă ai răsfoi albumul foto al altcuiva: aurul lângă cutia de carton, patosul și anxietatea obișnuită. Vocea izbucnește cu forță - ca și cum cineva glumește și amenință în același timp, mizând pe umor și pe mize mari:„am ieșit pe acoperiș, zbor ca Spider-Man” și imediat după aceea -„trag dacă găsesc niște idioți”. Ironic și puțin banditesc, cald, ca o conversație pe o bancă, unde cuvintele sunt atât apărare, cât și reclamă pentru propria legendă.

Muzica sună ca semnalele semaforului dintr-o străduță: ascuțite, fără ornamente inutile, dar cu abilitatea de a păstra ritmul. În ureche rămâne senzația că aici este vorba mai mult despre supraviețuire și stil decât despre planuri pentru mâine – despre viața care se învârte în jurul propriului ax și necesită fie curaj, fie o acoperire bună. Un amestec de bravadă și simple observații de stradă - aproape o cronică familială în ambalaj hip-hop, unde fiecare strofă este ca o altă poveste din cartier.