Muchachos

Vitrina strălucitoare și basul asurzitor - parcă m-aș fi plimbat prin piața de noapte, unde banii foșnesc mai tare decât cuvintele, iar fiecare are rolul său în pantomimă: șeful cu brățară, echipa din umbră, paznicul care privește prea insistent. Zgomotul monedelor și refrenul răgușit„bandit, bandit” sună simultan ca o provocare și ca o glumă cu privire la propria importanță - ironia constă în faptul că toată această lux ostentativ este imediat devalorizat de râsul zgomotos și de rece„j'm'en balec'” -„nu-mi pasă”, dar cu zâmbetul pe buze.

Frăție grosolană, incursiuni fierbinți pe scenă și mirosul țigărilor ieftine; undeva între batjocură și setea sinceră de putere se ascunde căldura străzilor. Discursul este un flux rapid de metafore, în care fiecare replică pare să fie notată în caietul unui căpitan de stradă: laude, planuri, trădări trecătoare și loialitate față de propria piele. Se ascultă ca o plimbare seara prin cartierul altcuiva: zgomotos, periculos, dar, din nu știu ce motiv, confortabil, ca și cum te-ai întoarce acasă după o zi nebună.