Lonely Night

Lumina străzii neonate se reflectă în ecranul telefonului, iar în interior sunt fotografii blocate, în care încă sunt doi și râsete fără filtre. Cuvintele par să alunece de pe buze, amestecându-se cu ritmul: scuze, fragmente de amintiri, un„ca înainte” încăpățânat și obiceiul de a te agăța de trecutul comun, chiar și atunci când acesta se dizolvă deja.

Aici durerea nu este zgomotoasă - seamănă cu o ploaie măruntă după o ceartă, cu o secundă care tremură cât timp o privești. Muzica sună ca o plimbare nocturnă în singurătate, când mândria încălzește, iar mâinile tot se întind spre aceiași, singurii. În acest ritm nu se aude înfrângerea, ci o încercare caldă și ridicol de sinceră de a păstra ceea ce părea etern.