Matahari

Ca o notiță în jurnal, scrisă de mână între două dansuri: miturile vin la petrecere și rămân până dimineața. Aici se regăsesc Malinche, Cleopatra și Medusa, ca într-un dans al legendelor, care fac cu ochiul și provoacă în același timp. Ritmul repetă mantra„soy la que mata”, iar fiecare„mata” nu se referă la violență, ci la abilitatea de a arde vechile roluri și de a arunca cu veselie cheile așteptărilor altora. Vocea se transformă într-un bocanc-toboșar: șoptește, strigă, împinge dansul, unde poți fi capricioasă, răpitoare și complet calmă în îndrăzneala ta.

Căldură și ironie ușoară - ca într-un bilet lăsat pe masa din bucătărie:„nu-ți cere iertare pentru căldura ta”. Aici se șterg plafoanele și regulile inutile, pielea își schimbă hainele, ca un șarpe - și de asta este doar mai bine. Cântecul nu este o instrucțiune, ci o invitație: să vii, să sari, să simți puterea și să râzi împreună cu ea; puterea feminină, povestită fără patetism, cu scânteie și fără seriozitate inutilă.