SORMA

Aplauzele și muzica se întrepătrund, de parcă viața însăși ar fi organizat un concert în bucătărie: zgomotos, haotic, dar, din nu știu ce motiv, plăcut. La început se aude recunoașterea greșelii, care se încadrează perfect în categoria„clasic al genului” – când totul se prăbușește, iar tu rămâi totuși vinovat. Apoi – o ușoară trecere la haosul imaginilor: trandafiri, soare, drumuri străine și niște reguli pe care oricum nimeni nu are de gând să le respecte.

În această melodie nu există dorința de a părea serioasă - este mai degrabă despre cât de amuzante și ciudate pot suna scuzele, dacă sunt prezentate pe ritm și aplauze. Rezultatul este în același timp ironic și puțin emoționant: ca și cum viața ar fi decis din nou să glumească, iar muzica ar fi acompaniat-o.