La Fille

Un monolog megaloman, neted, strălucitor și ușor nebunesc, cu un zâmbet pe buzele roșii. Aici nu se caută dragoste, nu se așteaptă aprobare - doar se arde scena cu privirea și se transformă mândria în artă. Totul sună ca un pas sigur pe podium, unde chiar și căderea este pusă în scenă de regizor. Sarcasmul și autoironia merg mână în mână, iar sub picioare se află cioburile așteptărilor altora. Lumea poate face cât zgomot vrea, dar această eroină știe: a vorbi mai tare este inutil când puterea se află deja în voce.