Soda Stream

Ecoul răsunător al curților de beton și fulgerările de neon se reflectă în cuvinte, de parcă orașul însuși citește pe ritm. În acest sunet există o încredere care nu necesită dovezi. Aici nu se visează la scenă, pur și simplu o ocupă, cu aceeași liniște cu care expiră fumul în aerul nopții. Fiecare vers miroase a sudoare de studio și a ușoară nerușinare a celui care a înțeles deja că lumea nu este obligată să accepte, ci este obligată să asculte. Nu este vorba despre provocare, ci despre starea naturală de a fi deasupra zgomotului, în propriul ritm, unde casa de discuri este a ta, regulile sunt ale tale, iar fiecare „nu” răsună mai tare decât orice „da”.