Atlantis

Mai întâi se aude sirena - și imediat devine clar: nu e de așteptat nimic bun. O voce, fără emoții, anunță autodistrugerea, ca într-un film de categorie„catastrofă”, în care spectatorii știu că eroii nu vor reuși să scape cu viață. Apoi, totul se transformă într-un ritm nebunesc, ca inima în momentul panicii:„heat, heat, heat” se repetă, ca și cum căldura orașului ar pulsa în tâmple.

Și în asta se află o plăcere ciudată: apocalipsa se transformă într-un track de dans. Monștrii au cucerit străzile, dar picioarele bat ritmul, iar vocea din difuzoare nu mai pare amenințătoare, ci mai degrabă încurajatoare. Rezultă un amestec de horror și discotecă, în care evacuarea seamănă mai mult cu o petrecere în ultimele minute de lumină.