TOTO DE LOCA

Pielea foșnește ca o mantie de catifea în holul unui bar de noapte – cu îndrăzneală, neașteptat și cu o ușoară notă de cochetărie. Cuvintele sar ca glumele care depășesc puțin limitele decenței: dorința nu bate timid la ușă, ci bate cu cântec în voce și cu un zâmbet. Refrenul repetat devine aproape un șoaptă-poruncă, de la care vrei fie să pleci zâmbind, fie să răspunzi cu același ritm.

Sunetul este elastic și direct, fără politețe inutilă; ca o conversație cu cineva care este obișnuit să obțină ceea ce dorește și știe să prezinte acest lucru în mod artistic. În această încredere arogantă se ascunde căldura: nu atât agresivitate, cât un joc în care regulile sunt simple - să fii tu însuți, cu voce tare și cu entuziasm. În final, rămâne senzația de ușoară ștrengărie și libertate, când totul poate fi spus în mod vulgar și, în același timp, sună aproape ca acasă.