последний раз

O tristețe răsunătoare, ca un cristal vechi, crăpat de timp. Singurătatea roade din interior, transformând omul într-o umbră a omului, iar iubirea sună ca un ultim bal - frumos și condamnat în același timp.

Fiecare imagine se sfărâmă în bucăți: sunetul clopotelor, gheața care se topește, cuvintele„adio”, care se repetă atât de des încât devin aproape o rugăciune. Muzica te transportă într-o stare în care totul este deja predestinat, dar totuși vrei să mai rămâi o clipă, pentru a auzi cum durerea se transformă în cântec.