tell me whats up

Zgomotul metroului, furtul la stație, găurile pe radiografia creierului, întrebările nesfârșite„ce naiba?” din cap – toate acestea se amestecă într-un flux haotic de gânduri, care provoacă simultan greață și râs. Pare a fi o mărturisire, dar pare și un stand-up despre viață, unde depresia este doar un cuvânt din vocabular, iar credința în conspirații coexistă cu grija pentru prietenii care stau„la gratii”.

Ritmul pulsatil te ține ca o gură de nicotină: ascuțit, amar, dar necesar, până când golul te copleșește. Aici nu există genuri, reguli sau decență – doar un creier neliniștit, închis între patru pereți, și dorința de a striga lumii un simplu„ce se întâmplă acolo?”.