Florence

Dragostea seamănă uneori cu o listă de dorințe neîmplinite – sună-mă, vino, privește-mă în ochi, fii lângă mine. Dar se întâmplă exact invers: cu cât ții mai tare, cu atât mai repede se îndepărtează. În cântec, asta sună ca o încăpățânare tăcută a inimii, care deja simte dorul, înainte chiar de despărțire. Rezultă un paradox delicat - tristețea pentru ceea ce nu se va întâmpla se împletește cu căldura a ceea ce există deja. Și asta pare dureros, dar și cu adevărat viu.