Claritin

Piesa sună ca dimineața după o noapte albă, când soarele usucă fără milă resturile de somn, iar în interior rămâne doar goliciune și un ușor gust de plastic pe limbă. Totul pare să se miște: praful se învârte în raze, lumina clipește cu umbre, mâna se întinde automat înainte... dar corpul parcă nu s-a trezit.

Este o muzică despre sedimentare - despre acea stare ciudată în care pari să fii viu, dar nu ai nicio senzație. Nici durere, nici bucurie, doar liniște, în care chiar și propriul„nu simt nimic” sună prea tare.