21

Ca și cum o seară caldă s-ar fi transformat brusc în golul unui ecran stins. Se pare că lumina încă arde, dar nu mai încălzește. Visele se risipesc ca stelele de hârtie de pe afișele vechi, și rămâne doar sunetul - pulsatoriu, fierbinte, asemănător cu respirația timpului însuși. Aici se simte o ușoară melancolie pentru vârsta de 21 de ani și o ironie amară: tot ce a rămas mai bun este păstrat în memoria telefonului. Dar în aceste cenușă există totuși căldură - aceeași„căldură” care nu permite să se răcească definitiv.