07;07

Când mintea e încețoșată, iar inima pare să bată, dar cu greutate, ai chef să apeși pe„pauză” și să taci puțin. Dimineața începe cu un înger și se termină cu colții cuiva, într-un amestec de sudoare, sânge și ușoară paranoia. Totul este puțin uzat, ca un tricou vechi de la un festival, unde nu-ți mai amintești dacă ai plâns sub el sau dacă erai pur și simplu prea beat. Este o melodie pentru cei care credeau că s-au obișnuit cu iadul interior, dar au fost din nou surprinși de cât de zgomotos este acolo. Tristă, sumbră, sinceră. Și, în același timp, cu o provocare adolescentină față de lume:„Poate că mă destram, dar încă mai pot fugi”.